Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.03.2018

Deputații socialiști au înaintat moțiune simplă asupra politicii în domeniul sănătății, muncii și protecției sociale

Un grup de deputați din cadrul Fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a înaintat, în ședința plenară de astăzi, moțiune simplă asupra politicii interne în domeniul sănătății, muncii și protecției sociale, realizate de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.

În proiectul moțiunii se menționează problemele depistate în domeniul sănătății, inclusiv acordarea asistenței medicale specializate cu întârziere, diagnosticarea tardivă a bolilor, stabilirea incorectă a diagnosticului medical, starea învechită a echipamentelor medicale, insuficiența specialiștilor în domeniu etc.

De asemenea, în textul de motivare se spune despre descreșterea constantă a numărului populației, scăderea natalității și îmbătrânirea populației, lipsa unui mecanism eficient de asigurare a protecției sociale, valoarea mică a alocațiilor și îndemnizațiilor, precum și numărul mare de șomeri.

Prin dispozitivul moțiunii, autorii solicită realizarea unui control asupra activității ministerului, realizarea și implementarea politicilor eficiente pentru familiile tinere, cele cu copii și a persoanelor cu dizabilități. De asemenea, cer reducerea ratei șomajului și a exodului populației, menținerea specialiștilor în domeniul medical și cel al protecției sociale, analiza sistemului de protecție a copiilor străzii și celor care practică cerșitul, asigurarea unei abordări echitabile față de pensionari.

Conform procedurii legislative, moțiunea simplă este examinată în Comisia de profil care prezintă plenului Parlamentului avizul asupra acesteia. Dezbaterea moţiunii simple va avea loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus