Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.03.2018

Întreprinderile de stat și cele municipale vor fi obligate să efectueze auditul situațiilor financiare pentru anii 2017-2018

Întreprinderile de stat și cele municipale vor fi obligate să efectueze auditul situațiilor financiare pentru anii 2017-2018

Noile prevederi au fost votate de Parlament, în lectura a doua. Astfel, vor fi supuse auditului obligatoriu situațiile financiare pentru anul 2017 la întreprinderile de stat care au un capital social ce depășește 500,0 mii lei, venituri de peste 10 000,0 mii lei și mai mult de 100 de angajați. În același timp, vor fi supuse auditului obligatoriu situațiile financiare pentru anul 2018 la întreprinderile de stat și municipale care au active de peste 63 600 000 de lei, veniturile din vânzări sunt mai mari de 127 200 000 de lei și au peste 50 de angajați.

Conform noilor prevederi, vor fi supuse auditului 23 de întreprinderi de stat și 19 întreprinderi municipale. Cheltuielile pentru efectuarea auditului vor fi suportate de întreprinderi.

Completările legislative vin să soluționeze vidul legislativ creat privind auditarea situațiilor financiare pentru anii 2017-2018 la întreprinderile de stat și municipale, în legătură cu intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2019, a Legii contabilității și raportării financiare.

Guvernul și autoritățile administrației publice locale vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea efectuării, de către întreprinderile de stat și întreprinderile municipale, a auditului obligatoriu al situațiilor financiare în corespundere cu noile prevederi, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus