Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.03.2018

Ministrul Afacerilor Externe a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA

Ministrul Afacerilor Externe a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit, în cadrul căreia a fost efectuată o retrospectivă a principalelor evenimente bilaterale desfăşurate de la începutul anului 2018 şi conturate priorităţile de bază în cooperarea moldo-americană pentru perioada imediat următoare.

Potrivit MAEIE, interlocutorii au constatat că recenta vizită la Chișinău a asistentului adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Bridget Brink, a dat un nou impuls în dezvoltarea relațiilor bilaterale, încurajând implicarea mai activă a părților în implementarea programelor de colaborare din agenda moldo-americană.

În cadrul discuţiei a fost constatată deschiderea reciprocă a părţilor în consolidarea unui dialog politic productiv, prin amplificarea dialogului strategic Republica Moldova – SUA, inclusiv prin organizarea vizitelor la nivel înalt, ședințelor grupurilor comune de lucru în diferite domenii etc.

Referindu-se la problematica transnistreană, Tudor Ulianovschi și James D. Pettit, au accentuat necesitatea continuării negocierilor în formatul „5+2” în vederea identificării unei soluţii politice pentru soluționarea diferendului, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, oferind un statut special regiunii transnistrene.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus