Președintele Parlamentului Andrian Candu a făcut un apel de depunere în termen a declarației de avere și interese personale pentru anul 2017. După ședința Biroului permanent de astăzi, speakerul s-a adresat celor peste 60 de mii de subiecți ai declarațiilor de avere și interese să depună declarația până la 31 martie curent, când expiră termenul-limită.
Potrivit lui, Parlamentul a lucrat foarte mult la elaborarea pachetului de integritate și, actualmente, există o echipă în Autoritatea Națională de Integritate care urmează să examineze toate declarațiile depuse potrivit prevederilor legale. Președintele Parlamentului consideră că este important ca toate persoanele vizate în legislația cu privire la integritate să depună la timp declarația. ”Pe lângă elementele de integritate, această procedură face parte din lupta împotriva corupției, se referă și la domeniul financiar-bugetar al statului și respectarea normelor legale”, a spus Andrian Candu.
Șeful Legislativului crede că indiferent dacă vorbim de deputați, miniștri, funcționari publici, reprezentanți ai autorităților locale, primari, directori ai întreprinderilor de stat, absolut toți sunt obligați să prezinte informația cu privire la venituri și interese în cadrul activității pe care o desfășoară.
Potrivit Legii privind declararea averii și intereselor personale, subiectul declarării este obligat să depună declarația în formă electronică prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a Autorității Naționale de Integritate. Centrul de Telecomunicații Speciale a eliberat circa 52 mii de semnături electronice avansate pentru depunerea declarațiilor, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.03.2018Președintele Parlamentului a făcut apel de depunere în termen a declarației de avere și interese personale
Comentarii (0)