Soţia/soţul persoanei decorate post-mortem cu „Ordinul Republicii” sau cu ordinul „Ştefan cel Mare” ar putea avea dreptul la alocaţii pentru merite deosebite faţă de stat, în sumă de 500 lei lunar. Comisia protecție socială, sănătate și familie a examinat, în ședința de astăzi, un proiect în acest sens și îl va propune spre dezbatere plenului Parlamentului.
Inițiativa aparține unui grup de deputați și stabilește că alocaţia pentru merite deosebite se plăteşte soţiei ori soţului, după caz, iar în lipsa acestora - unuia dintre părinţii persoanei decorate post-mortem. Totodată, în cazul părinţilor aflaţi în divorţ, suma se împarte, la cerere, între ei în părţi egale.
Totodată, proiectul prevede că alocaţia lunară se stabileşte de la data depunerii cererii cu toate actele necesare, indiferent de faptul dacă persoanele sunt sau nu beneficiari de pensii ori alocaţii sociale de stat.
Noile prevederi ar putea intra în vigoare de la 1 iulie 2018, dacă vor fi votate de plenul Legislativului.
Prin decretele Preşedintelui Republicii Moldova au fost conferite post-mortem 100 de distincţii „Ordinul Republicii” şi 139 - Ordinul „Ştefan cel Mare”. Conform datelor, acest drept a fost stabilit doar la 43 de beneficiari. Cuantumul alocaţiei pentru merite deosebite constituie 500 lei/lunar, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
21.03.2018Rudele persoanelor decorate post-mortem ar putea primi alocații pentru meritele acestora
Comentarii (0)