Proiectul noului Cod al audiovizualului a fost înregistrat în Parlament. Anunțul a fost făcut de Președintele Parlamentului Andrian Candu. Documentul, elaborat de experți naționali și internaționali în cadrul Grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media, se va numi Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova.
”Codul este o transpunere a unei noi directive a UE și reglementează pe nou mai multe aspecte legate de organizarea pieții și a industriei audiovizualului. Sunt noțiuni și elemente noi, care, fiind implementate, vor aduce beneficii mass-media”, a menționat Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a anunțat că proiectul urmează a fi discutat în cadrul Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media și pregătit pentru a fi votat în prima lectură în timpul cel mai apropiat.
”Estimez că va fi în două-trei săptămâni, prin asta arătând și voința politică a Parlamentului de a susține Codul elaborat de societatea civilă, experții locali și internaționali. A fost completată o etapă importantă din colaborarea societatea civilă, în special experții mass-media, cu Parlamentul. Așteptăm în continuare alte acte de la Grupul de lucru”, a precizat Andrian Candu.
Proiectul Codului serviciilor media audiovizuale urmează a fi transmis pentru expertiză Consiliului Europei, UE și OSCE.
Documentul prevede un șir de noi reglementări referitoare la principiile de comunicare audiovizuală, în temeiul cărora trebuie să activeze toți furnizorii de servicii media, inclusiv: libertatea de exprimare, independența editorială, asigurarea informării corecte, protecția minorilor și a persoanelor cu dizabilități, echilibrul de gen, protejarea spațiului audiovizual național, transparența proprietății etc. La elaborarea reglementărilor a fost luată în considerare experiența mai multor țări europene, documentul având drept scop ajustarea legislației naționale în domeniul mass-media la cea europeană.
Grupul de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media constituie o platformă de comunicare și un mecanism de cooperare permanentă între Parlament și reprezentanții instituțiilor media, instituțiilor internaționale și ONG-urilor media. Grupul a fost creat în iunie 2017, la inițiativa Președintelui Parlamentului Andrian Candu, cu suportul Proiectului Comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei ”Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova”. Asistența tehnică este oferită membrilor Grupului de către Freedom House, Internews și Ambasada SUA în Republica Moldova, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
IT
23.03.2018Codul serviciilor media audiovizuale, înregistrat în Parlament
Comentarii (0)