Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.03.2018

Este lansat cel de-al șaptelea apel al Programului de granturi post - investiționale „Managementul durabil al terenurilor”

Este lansat cel de-al șaptelea apel al Programului de granturi post - investiționale „Managementul durabil al terenurilor”

Proiectul Băncii Mondiale „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) de comun cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură lansează cel de-al 7-lea apel al Programului de granturi post – investiționale „Managementul durabil al terenurilor”.

Sunt invitați să participe la Programul de granturi: producătorii agricoli din întreaga republică, cu excepția celor din orașele Chișinău și Bălți, care aplică practici și tehnologii de management durabil al terenurilor, asigurând menţinerea sănătăţii şi productivităţii solului.

Grantul post – investițional va rambursa 50% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon de 20 000 dolari SUA per producător agricol.

Conform prevederilor Programului, îşi vor putea rambursa investiţia fermierii care, începând cu 1 noiembrie 2017, au procurat utilaje/mașini agricole noi tip No-till și Strip-till, anul producerii cărora începe cu 2016 şi/sau au aplicat, după data de 1 noiembrie 2017, practici de management durabil al terenurilor, precum: crearea fâșiilor vegetative de filtrare, cultivarea pe contur, aplicarea măsurilor de combatere a bolilor şi dăunătorilor, a măsurilor agro-forestiere, de ameliorare a solului, hidrotehnice, aplicarea sistemelor de captare a apei de ploaie, ș.a.

Detalii privind investițiile eligibile pot fi găsite în Manualul de alocare a granturilor al programului de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor” (http://www.capmu.md/2016/05/linia-de-granturi-doi/)

Programul de granturi post – investiționale destinate MDT presupune consultanță gratuită oferită tuturor producătorilor agricoli interesați!

Dosarele de aplicare pot fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) până pe 31 mai 2018.

Granturile vor fi oferite în limita resurselor financiare disponibile.

Pentru informații suplimentare accesați  www.aipa.gov.md sau  www.capmu.md.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus