Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.04.2018

A fost prezentat primul Raport de progres privind activitățile Parlamentului în procesul de integrare europeană

A fost prezentat primul Raport de progres privind activitățile Parlamentului în procesul de integrare europeană

Pe parcursul anului 2017, Parlamentul a adoptat 54 de proiecte de acte legislative de transpunere a legislației Uniunii Europene. Datele se conțin în primul Raport de progres privind activitățile Parlamentului Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, prezentat la ultima ședință a Consiliului Parlamentar pentru Integrare Europeană.

Potrivit raportului, în perioada ianuarie 2017 - martie 2018, din cele 67 de proiecte de acte legislative intrate în procedură legislativă, 54 de proiecte de acte legislative au fost adoptate, iar 8 nu au parcurs toate etapele procesului legislativ și urmează a fi finalizate în anul 2018.

Fiecare dintre comisiile parlamentare permanente au aprobat, iar plenul Legislativului a adoptat 90 la sută din proiectele de acte legislative care au intrat în faza de examinare. Cele mai multe proiecte examinate și trimise spre adoptare în ședința plenară au avut Comisia economie, buget și finanțe – 22 de proiecte, Comisia securitate națională, apărare și ordine publică – 11 proiecte și Comisia juridică, numiri și imunități – 10 proiecte.

De asemenea, comisiile permanente au organizat 23 de audieri parlamentare în susținerea procesului de integrare europeană.

Raportul de Progres va fi transmis Parlamentului European, precum și altor instituții relevante ale Uniunii Europene, cu scopul de a informa atât partenerii europeni, cât și alți factori interesați, despre progresul activităților desfășurate ca suport pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Prezentul raport a fost elaborat cu sprijinul experților PNUD Moldova, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus