Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.04.2018

Coraportorii APCE, în vizită în Republica Moldova

Coraportorii APCE, în vizită în Republica Moldova

Președintele Parlamentului a avut astăzi o întrevedere cu coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Egidijus Vareikis și Maryvonne Blondin, care efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 2-5 aprilie 2018.
 
Președintele Parlamentului a făcut o trecere în revistă a evoluțiilor din țară, mulțumind pentru decizia coraportorilor de a merge în Comrat. În context, el a menționat că grupul de cooperare dintre Parlament și Adunarea Populară din Găgăuzia funcționează, la fel ca și programul de stagii pentru funcționarii din autonomie la Parlamentului Republicii Moldova. Vorbind despre importanța colaborării, Andrian Candu s-a referit la proiectele pentru îmbunătățirea legislației mass-media, inclusiv noul cod, elaborat de societatea civilă pe platforma creată de Parlament cu suportul partenerilor externi.
 
Alte teme abordate au vizat reformele din justiție, pachetul de integritate, dezvoltarea societății civile, lupta cu corupția și reglementările pentru încurajarea implicării femeilor în procesele decizionale și politice.
 
Scopul vizitei coraportorilor este de a evalua gradul de onorare a obligațiilor și angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Consiliul Europei.
 
Potrivit programului, coraportorii APCE vor mai avea întrevederi cu Prim-ministrul Pavel Filip și Președintele țării Igor Dodon. Agenda vizitei mai include întrevederi separate cu președinții fracțiunilor parlamentare, directorul CNA, Președintele Curții Constituționale, Procurorul general, Președinta CEC, Președintele CCA, reprezentanții societății civile și ai mass-media, precum și cu partidele extraparlamentare, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus