Azi, 3 aprilie curent reprezentanții Biroului politici de reintegrare au efectuat o vizită de lucru în raionul Dubăsari, în cadrul căreia au purtat discuții cu exponenții autorităților administrației publice locale și cu agenții economici din raion.
Principala temă de discuție a vizat problema pământurilor amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol, fiind exprimată îngrijorarea fermierilor în legătură cu tergiversarea artificială a procesului de către partea transnistreană cu neasigurarea până în prezent a accesului la terenurile ce le aparțin în pofida depunerii setului documentar necesar în corespundere cu procedura convenită prin Decizia protocolară “Cu privire la unele măsuri de reglementare a problemelor legate de realizarea “Mecanismului din anul 2006” referitor la utilizarea terenurilor agricole, amplasate în raionul Dubăsari, după traseul Tiraspol-Camenca”, semnată la nivel de reprezentanți politici pe 25.11.2017.
La rândul lor, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au menționat că acest subiect este în vizorul constant al negociatorului-șef din partea Chișinăului și a Biroului, fiind întreprinse multiple măsuri de sprijin în vederea restabilirii dreptului de proprietate și prelucrării nestingherite a terenurilor, iar în timpul apropiat problema va fi reabordată la următoarea ședință a grupurilor de lucru pentru economie la activitățile cărora pot fi invitați să ia parte 1-2 persoane delegate din partea autorităților publice locale și a agenților economici pentru a vocifera dificultățile întâmpinate.
De asemenea, a fost adus în discuție și subiectul alocării compensațiilor pentru anul 2017 pentru unele pierderi suportate de către proprietarii terenurilor agricole din raion, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.48 din 16.01.2018, fiind precizat că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în comun cu Ministerul Finanțelor operează o modificare ce va prevedea distribuirea mijloacelor respective direct autorităților administrației publice locale de nivelul întâi, fapt ce va permite alocarea surselor bugetare planificate în fondul de rezervă al Guvernului, anunță Biroul politici de reintegrare.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.04.2018Reprezentanții Biroului politici de reintegrare au efectuat o vizită de lucru în raionul Dubăsari
Comentarii (0)