ub monitorizarea Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), au fost deschise ofertele agenților economici care și-au manifestat interesul de a renova drumurile în raioanele în raioanele Briceni, Basarabeasca, Dondușeni și Drochia.
Programul „Drumuri bune pentru Moldova” prevede organizarea unei singure proceduri de licitație pentru fiecare raion, care va cuprinde toate sectoare de drum din unitatea administrativ-teritorială și toate sursele de finanțare. Contractele dintre operatorii selectați și ASD urmează a fi semnate în luna mai.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a îndemnat agenții economici, specializați în construcția și reparația drumurilor, să participe la licitațiile organizate în toate raioanele țării. Totodată, Chiril Gaburici a atenționat Administrația de Stat a Drumurilor să se încadreze în termenii stabiliți, astfel încât lucrările de reparație și construcție a drumurilor să demareze fără întârziere și să fie de calitate.
Potrivit informațiilor, pentru lucrările de întreținere periodică și reparație curentă a drumurilor publice amplasate teritorial în raionul Briceni au fost depus trei oferte. Valoarea acestora este de la 31,8 milioane la 34 de milioane de lei. Și pentru reparația drumurilor din raionul Basarabeasca și-au depus oferta trei operatori economici. Valoarea acestora variază de la 9,21 milioane la 9,79 milioane. În raionul Dondușeni și-au manifestat interesul de a renova drumuri trei agenți economici. Cea mai mică ofertă este de 32,6 milioane de lei, iar cea mai mare – 33,52 de milioane de lei. În raionul Drochia ofertele celor trei operatori economici variază de la 46,24 milioane de lei la 48,1 milioane de lei. Toți agenții economici, care și-au prezentat ofertele, au indicat că termenul de executare a lucrărilor va fi de patru luni.
Programul „Drumuri bune pentru Moldova” prevede reabilitarea a circa 1200 km de drumuri, care vor acoperi aproape 1200 de localități. Suma totală a investițiilor va fi circa 1,6 miliarde de lei. Banii vor fi alocați din Fondul Rutier – 500 de milioane de lei, și din Bugetul de Stat – 1100 de milioane de lei. Lucrările de reparație a drumurilor vor începe la mijlocul lunii mai, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.