Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.04.2018

Moldova și Belarus au semnat opt acorduri de cooperare în domenii cheie

Moldova și Belarus au semnat opt acorduri de cooperare în domenii cheie

Republica Moldova și Republica Belarus au semnat astăzi opt acorduri bilaterale de colaborare în domenii precum justiția, sănătatea, educația și eficiența energetică.

În sectorul justiției, a fost semnat un document privind colaborarea pe dimensiunea expertizei judiciare, care prevede o serie de măsuri menite să consolideze capacitățile profesionale ale angajaților din domeniu din ambele state, prin schimburi de experiență și desfășurarea stagiilor de practică.

Acțiuni de formare și dezvoltare profesională vor fi desfășurate și pentru personalul medical din țara noastră, urmare a semnării unui document bilateral de colaborare în domeniul sănătății. Acesta mai prevede garantarea oferirii asistenței medicale pentru cetățenii moldoveni și belaruși care se află pe teritoriul unuia dintre cele două state, circulaţia medicamentelor şi dispozitivelor medicale, promovarea proiectelor de investiţii în domeniul ocrotirii sănătății și schimbul de informaţii în lupta împotriva epidemiilor.

Totodată, în baza unui memorandum semnat astăzi, Moldova și Belarus vor conlucra pe segmentul eficienței energetice pentru a spori gradul de utilizare a energiei regenerabile și a surselor alternative de combustibili. De asemenea, vor fi întreprinse activități comune pentru stimularea inovării și cercetării, vor fi realizate proiecte tehnico-științifice și va fi facilitată participarea cercetătorilor din cele două state la evenimente de profil.

Cadrul de colaborare privind dezvoltarea social economică a țării noastre și Belarus va consolidat prin semnarea unor acte în domeniul procuraturii și relațiilor interetnice. În ceea ce privește interacțiunea la nivel de regiuni, au fost semnate trei acorduri privind cooperarea comercial-economică și culturală între orașul Gomel și UTA Găgăuzia, raioanele Kobrinsky-Cahul și Hantsavichy-Leova.

În prezent, relațiile dintre cele două state se dezvoltă în baza peste o sută de documente bilaterale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus