Comisia economie, buget și finanțe a audiat, în ședința de astăzi, informația cu privire la situația în sectorul financiar-bancar pe segmentul băncilor care activează sub supraveghere intensivă și sub regim de intervenție timpurie și care se află în proces de lichidare. Procedura face parte din controlul parlamentar asupra implementării legislației.
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea a raportat că, în prezent, două bănci - Victoriabank și Moldova-Agroindbank se află sub supraveghere intensivă, măsura fiind instituită ca rezultat al constatării unor indici ce țin de structura netransparentă a acționarilor și angajării băncilor în operațiuni de creditare cu risc. Totodată, Moldindconbank se află în regim de intervenție timpurie ca urmare a constatării unui grup de persoane care acționau concertat, au achiziționat și dețineau o cotă substanțială în capitalul social al băncii.
”În scopul monitorizării neadmiterii riscurilor excesive de către bănci, activitatea acestora, tranzacțiile, ordinele de zi ale ședințelor organelor de conducere și situația financiară sunt monitorizate zilnic de către Banca Națională”, a precizat Guvernatorul.
Cu referire la situația în sectorul financiar-bancar pe segmentul băncilor care se află în proces de lichidare, Sergiu Cioclea a declarat că, din data retragerii licențelor Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 1,048,334.2 mii lei. ”45 % din încasări revin Băncii de Economii, 42 la sută – Băncii Sociale și 13% - Unibank. Acestea se referă atât la creditele rambursate de către debitori benevol, cât și la credite dubioase și compromise rambursate prin intermediul procedurilor forțate de recuperare”, a precizat oficialul.
Totodată, 17 % sau circa 176 mln lei reprezintă încasările din vânzarea activelor aflate în proprietatea băncilor, precum imobilele aferente oficiilor bancare, mijloacele de transport etc. Astfel, până în prezent, lichidatorii băncilor au achitat Ministerului Finanțelor 1 mlrd 115 mln lei din datorii, ceea ce constituie aproximativ 8 % din totalul creditelor de urgență acordate.
Despre investigația efectuată de consorțiul Kroll și Steptoe & Johnson, raportorul a spus că Banca Națională a primit raportul final al acestora în luna martie curent. Documentul conține informații despre frauda care a dus la insolvabilitatea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Toate documentele de investigație de la consorțiul internațional au fost transmise Procuraturii Anticorupție.
Totodată, potrivit Guvernatorului, reprezentanții Kroll și Steptoe & Johnson și-au confirmat disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă moldovenești, pentru a susține efortul de recuperare a bunurilor fraudate pe plan internațional, dar și pentru a întări baza probatorie în procedurile inițiate pe plan intern.
În cadrul aceleiași ședințe, deputații au audiat și raportul Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei privind activitatea de supraveghere desfășurată în anul 2017.
La finele procedurii de control parlamentar, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă a apreciat acțiunile întreprinse de instituție în ultimii 1,5 ani și a amintit că, în luna iunie, urmează a fi audiat și raportul pentru întreaga activitate desfășurată în 2017, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.04.2018Sergiu Cioclea: În prezent, două bănci - Victoriabank și Moldova-Agroindbank se află sub supraveghere intensivă
Comentarii (0)