Inițiativa de completare și modificare a unor acte legislative în acest sens aparține președintelui Parlamentului Andrian Candu și a fost examinată la ședința Comisiei economie, buget și finanțe, care va propune plenului Parlamentului aprobarea proiectului.
Proiectul propune modificări la Legea privind contractele de credit pentru consumatori, care au drept scop evidenţierea în contractele de credit încheiate a clauzelor ce ţin de dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de consumator. Autorul consideră că scoaterea în evidenţă a acestor clauze contractuale va avea ca efect analiza mai minuţioasă de către consumator şi, respectiv, stabilirea cu exactitate a costurilor totale, care vor fi suportate în urma contractării creditului.
Totodată, prin modificările propuse se instituie dreptul organului de control de a efectua controale inopinate a aspectelor ce ţin de încălcarea prevederilor Legii privind contractele de credit pentru consumatori în domeniul de creditare nebancară.
Concomitent, se propune înăsprirea sancţiunilor prin majorarea amenzilor, aplicate în cazul încălcării cerinţelor legislaţiei privind contractele de credit pentru consumatori. Amenda maximă ar putea ajunge până la 25 mii de lei.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.05.2018Protecţia beneficiarilor de împrumuturi, acordate de organizaţiile din sectorul nebancar, ar putea fi îmbunătățită
Comentarii (0)