Trimite e-mail | Printeaza
Social
10.05.2018

Agenţia Naţională Asistenţă Socială va fi reorganizată prin absorbţia Fondului Republican de Susţinere Socială a Populaţiei

Agenţia Naţională Asistenţă Socială va fi reorganizată prin absorbţia Fondului Republican de Susţinere Socială a Populaţiei

Agenţia Naţională Asistenţă Socială va fi reorganizată prin absorbţia Fondului Republican de Susţinere Socială a Populaţiei, în scopul asigurării unui management eficient în implementarea politicilor statului în domeniul asistenţei sociale. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri.

Subdiviziunile instituției vizate vor fi restructurate pentru a asigura o gestionare eficientă a resurselor alocate, în special, în ceea ce priveşte finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale şi finanţarea serviciilor sociale incluse în pachetul minim de servicii sociale.

Optimizarea instituțiilor este urmare a reformei Guvernului și va contribui la reducerea cheltuielilor statului pentru întreținerea administrativă a celor două entități, care există în prezent.

De asemenea, Executivul a aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Astfel, este creat cadrul de reglementare, într-o formulă nouă, a activității sistemului penitenciar, în contextul intrării în vigoare, la 16 mai curent, a Legii cu privire la sistemul administraţiei penitenciare.

Principalele modificări în restructurarea sistemului penitenciar țin de desființarea subdiviziunilor „Direcţia trupelor de pază, supraveghere şi escortă” şi „Centrul pentru aprovizionare tehnico-materială”, lichidarea celor două penitenciare de tip deschis și optimizarea personalului în scopul majorării numărului angajaților executori. Efectivul-limită al entității este stabilit în număr de 2960 angajați, potrivit unui comunicat difuzat de guvern. 

Totodată, în urma modificărilor aprobate astăzi de Guvern, Cancelaria de Stat a căpătat atribuții în domeniul „asigurării promovării și monitorizării implementării politicii statului în domeniul modernizării serviciilor publice”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus