Prim-ministrul Pavel Filip a vorbit, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului, despre programul „Prima Casă 2”. Premierul a menționat că au fost deja lansate consultările publice pe marginea proiectului și a solicitat Ministerului Finanțelor să asigure informarea cetățenilor și desfășurarea cât mai rapidă a acestora, pentru ca angajaţii la stat să poată beneficia cât mai curând de program.
„Acest program este orientat pentru bugetari, astfel încât cei care vor dori să-și cumpere o locuință să beneficieze de compensarea a jumătate din costul locuinței din partea statului. La fel, acest credit va fi oferit pentru 25 de ani de zile. Cu cât mai repede o să-l aprobăm, cu atât mai repede o să beneficieze cei care au dorința să-și cumpere o locuință, lucrează nu mai puțin de un an de zile în instituțiile statului și primesc un salariu de la bugetul Republicii Moldova”, a precizat Pavel Filip.
Premierul a mai subliniat că, dacă vor exista capacități financiare mai sporite, atât programul „Prima casă”, cât și celelalte programe sociale vor fi dezvoltate în continuare, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.05.2018Pavel Filip, despre Programul „Prima casă 2”: Bugetarii vor putea să-și cumpere locuință la jumătate de preț
Comentarii (0)