Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
23.05.2018

Concursul Premiul Naţional va fi mai transparent, cu etape de desfăşurare clare şi distincte

O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de astăzi a Cabinetului de miniştri. Documentul descrie spectrul de realizări pentru care se acordă Premiul Naţional. Acesta cuprinde cercetări ştiinţifice, publicaţii, produse, procese şi servicii noi cu potenţial înalt socio-economic. De asemenea, premiul va fi oferit pentru aplicarea noilor tehnologii, produse de creație și inovații artistice, pentru contribuție la dezvoltarea sportului, pentru abordare inovativă în soluționarea problemelor stringente cu care se confruntă societatea.

Totodată, este stabilit conţinutul dosarului, modelul scrisorii de recomandare pentru participare la concurs şi al formularului de expertizare a dosarului înaintat.

Concursul se va desfășura anual, în cinci etape, în perioada martie-august. În anul curent, etapele vor avea loc după cum urmează: etapa I - în luna mai, etapa II - în lunile mai şi iunie, etapa a III - în luna iunie, etapa IV - în luna iulie şi etapa finală, respectiv, va avea loc în luna august.

Premiul Naţional constă din diplomă, medalie şi recompensă bănească în valoare de 100 de mii de lei. Guvernul decernează anual până la zece premii naţionale, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenţei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus