Acțiunile întreprinse pentru crearea Depozitarului central unic al valorilor mobiliare au fost raportate de către autoritățile responsabile, în cadrul audierilor de astăzi, desfășurate de Comisia economie, buget și finanțe.
Potrivit viceguvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Ion Sturzu, la 4 aprilie 2018, Depozitarul central unic al valorilor mobiliare a fost înregistrat la Agenția Servicii Publice. ”S-a desfășurat adunarea de constituire, au fost desemnate organele de conducere, s-a selectat entitatea pentru producerea software necesar, precum și au fost angajate trei unități de personal, din cele 14 funcții existente”, a menționat raportorul.
Totodată, viceguvernatorul a declarat că Banca Națională a Moldovei va asigura, de la 1 august 2018, inițierea activităților pentru operațiunile cu valori mobiliare de stat, iar de la 1 ianuarie 2019 – pentru operațiunile cu valori mobiliare corporative.
Vicepreședinta Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Nina Dosca a raportat că, în perioada anilor 2016-2018, au fost adoptate un set de acte pentru crearea Depozitarului central unic al valorilor mobiliare, care prevăd transferul datelor aferente registrelor deținătorilor de valori mobiliare de la societățile de registru, autorizate de CNPF către Depozitarul central unic al valorilor mobiliare.
”În acest sens, CNPF a fost autorizată cu atribuții provizorii de aprobare, cu consultarea BNM, a procedurii de verificare a registrelor deținătorilor de valori mobiliare”, a spus raportoarea.
Procedura de verificare presupune contrapunerea datelor din registrele societăților de registru cu datele deținute de Comisia Națională a Pieței Financiare, a datelor deținute de custozi și emitenții de valori mobiliare, inclusiv examinarea reclamațiilor deţinătorilor de valori mobiliare. Totodată, procedura cuprinde procesul de notificare, de către emitentul de valori mobiliare, în formă scrisă, a deținătorilor cu privire la valorile mobiliare ale acestora și desfășurarea unei campanii de informare publică în scopul confirmării integrității și legalității înregistrărilor din registrele societăților de registru.
Potrivit Ninei Dosca, CNPF a executat integral procedura de verificare și a înregistrat circa patru mii de acționari inactivi, mulți dintre care nu pot fi identificați din motiv că sunt stabiliți în regiunea stângă a Nistrului sau au intervenit schimbări în datele personale. Totodată, în rezultatul campaniei de informare publică, nu au fost reclamate neconcordanțe din partea acționarilor băncilor și companiilor de asigurări.
La finele audierilor, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă a apreciat acțiunile întreprinse și a recomandat autorităților crearea, în termen de două săptămâni, a unui grup de lucru pentru găsirea soluțiilor în cazul acționarilor neidentificați.
Audierile fac parte din procedura de control parlamentar asupra implementării legislației, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.05.2018Crearea Depozitarului central unic al valorilor mobiliare, în atenția deputaților
Comentarii (0)