Comisia economie, buget și finanțe a examinat, în ședința de astăzi, un proiect de modificare și completare a legislației în acest sens, pe care îl va propune spre dezbatere plenului Parlamentului.
Proiectul stabilește nomenclatorul documentelor ce urmează a fi anexate la declaraţia pentru eliberarea licenţei asigurătorului şi procedura de depunere a declaraţiei la autoritatea de supraveghere pentru eliberarea licenţei unei companii de asigurare. De asemenea, sunt stabilite expres temeiurile şi procedurile de reperfectare a licenţei, excluderea temeiului de reperfectare a licenţelor la crearea subdiviziunilor noi sau la lichidarea acestora, este exclus mecanismul de stabilire a nevalabilităţii licenţei.
La fel, proiectul de lege prevede extinderea termenului de examinare a declaraţiei pentru autorizarea activităţii de asigurare - până la 3 luni şi perioada de reperfectare a licenţei - până la 20 de zile. Este prevăzută și procedura de examinare a documentelor anexate la declaraţia pentru eliberarea licenţei, inclusiv pentru reperfectafea licenţei asigurătorilor și brokerilor.
Taxa pentru eliberarea licenţelor se propune a fi actualizată în mărime de 20 mii lei, comparativ cu 13 mii lei în prezent. Taxa pentru eliberarea copiilor autorizate se propune a fi în cuantum de 10 la sută din taxa pentru eliberarea licenţei. Alte modificări se referă la cerinţele faţă de mărimea comisioanelor acordate intermediarilor în asigurări.
De asemenea, se propune deţinerea de către Autoritatea de supraveghere a Registrului agenţilor de asigurare şi supravegherea acestora.
Proiectul urmează a fi examinat și dezbătut în plenul Legislativului, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
31.05.2018Procedura de licențiere a activității companiilor de asigurări ar putea fi racordată la cea europeană
Comentarii (0)