În acest scop, vor fi investite 45 milioane de lei. Astfel, toate localitățile din țară vor fi acoperite cu fibră optică. Aceasta și alte prevederi se conțin în Programul de dezvoltare a rețelelor de bandă largă pe anii 2018-2020 și în Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia, aprobate astăzi de Guvern. Documentele stabilesc măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru dezvoltarea rețelelor de comunicații electronice de generație nouă cu acoperire națională, astfel încât rata de penetrare a serviciilor de acces în bandă largă să ajungă la nivelul țărilor Uniunii Europene.
Programul prevede că până în anul 2020, toate localitățile din Republica Moldova vor fi conectate la rețelele în bandă largă cu viteza de cel puțin 30 Mbps. Totodată, va spori până la 60 la sută numărul gospodăriilor cu acces la Internet de mare viteză.
„Trebuie să scoatem în evidență că este vorba de rețele mobile, - obiectivul acestui program este să ajungem în fiecare localitate cu fibra optică, întrucât există localități unde nu este rentabil pentru operatori sa activeze și această susținere va fi acordată prin intermediul acestui program”, a subliniat prim-ministrul Pavel Filip.
În acest sens, vor fi modernizate rețelele existente de comunicații electronice pe cabluri de cupru, pentru furnizarea accesului în bandă largă cu o viteză mai mare de transfer a datelor.
Implementarea programului va crește accesul populației la servicii electronice avansate, va spori eficiența administrației publice și va facilita interacțiunea dintre guvern-industrie și societatea civilă. Totodată, va fi redus decalajul dintre zona rurală și cea urbană.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informației, în prezent, 49 la sută din gospodării au acces la Internet în bandă largă, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.