Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.06.2018

Vicepremierul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova Michael Scanlan

Oficialii au abordat rezultatele recente din cadrul formatului de negocieri „5+2”. Totodată, a fost punctată situația din cadrul grupurilor de lucru sectoriale și în special a fost stabilită necesitatea de a accelera dinamica în cadrul unor grupuri de lucru (pentru ocrotirea sănătății, economie, telecomunicații).

Oficialii s-au referit și la evoluțiile marcate în implementarea prevederilor deciziilor protocolare din 25 noiembrie 2017 referitoare la asigurarea funcționării școlilor moldovenești cu predare în grafie latină, la restabilirea accesului la terenurile agricole din raionul Dubăsari, amplasate după traseul Tiraspol-Camenca, la deschiderea podului de peste r.Nistru din preajma localităților Gura Bâcului și Bâcioc, fiind reiterată necesitatea realizării plenare a tuturor angajamentelor asumate.

De asemenea, a fost abordată și importanța demarării lucrărilor grupului pentru drepturile omului pentru a stabili prioritățile și a iniția monitorizarea situației pe această dimensiune, anunță un comunicat al  Biroului politici de reintegrare.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus