Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.06.2018

Chiril Gaburici: Aștept ca în structura costurilor pentru serviciile de termoficare să fie redusă componenta pierderilor până la cotele minime

Chiril Gaburici: Aștept ca în structura costurilor pentru serviciile de termoficare să fie redusă componenta pierderilor până la cotele minime

„Obiectivele Termoelectrica trebuie să fie asigurarea confortului zilnic al cetățenilor, servicii de termoficare calitative. Aștept ca în structura costurilor pentru serviciile de termoficare să fie redusă componenta pierderilor până la cotele minime, care există în statele Uniunii Europene. Vă îndemn să optimizați și alte costuri, inclusiv cele administrative - sunt gestionați banii oamenilor, de aceea este nevoie să fie gestionați corect”, a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul vizitei de lucru la S.A. „Termoelectrica”. Chiril Gaburici a discutat cu conducerea și angajații despre eficientizarea activității întreprinderii, dificultățile cu care se confruntă, performanțele înregistrate, precum și posibilitatea îmbunătățirii calității serviciilor de termoficare.

Directorul general al Termoelectrica, Veaceslav Eni, a trecut în revistă principalele rezultate înregistrate pe parcursul celor trei ani de activitate, printre care se numără modernizarea a peste 70 de km de conducte termice, montarea  a 360 de Puncte Termice Individuale, construirea din temelie a Stației de Pompare nr.1 și reutilarea completă a Stațiilor de pompare SP8, SP12 și SP13, stoparea acumulării și diminuarea datoriilor față de Moldovagaz, îmbunătățirea calității serviciilor de termoficare, inclusiv prin promovarea soluției încălzire centralizată autonomă etc.

Chiril Gaburici a apreciat proiectele implementate de S.A. „Termoelectrica”, reiterând necesitatea continuării acțiunilor de modernizare a conductelor termice. De asemenea, referindu-se la încălzirea autonomă centralizată a blocurilor, ministrul a menționat că întreprinderea trebuie să valorifice la maxim potențialul și capacitatea de a asigura oamenilor încălzire autonomă, fără cazane în apartamente.

În context, ministrul a cerut conducerii întreprinderii să pregătească o prezentare a instituției, axându-se pe avantajele competitive, dar și un plan de acțiuni privind modernizarea întreprinderii.              

Printre prioritățile pentru perioada următoare, directorul Termoelectrica a menționat continuarea programului estival de dezvoltare și modernizare a Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică, printre care se numără acțiuni de instalare a Punctelor Termice Individuale, modernizarea a peste 13 km de conducte termice, precum și modernizarea echipamentelor din cadrul Sursa I și CT Vest, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus