În cadrul unei cauzei penale de contrabandă în proporții deosebit de mari aflate în gestiunea PCCOCS, de către procurori și ofițerii de investigație ai PCCOCS, în comun cu ofițerii de investigație ai Direcției Investigare Fraude Economice a INI al IGP, în flagrant, pe traseul Chișinău - Hîncești, au fost reținute două autocamioane, încărcate cu resturi și deșeuri de metale neferoase.
La volanul autocamioanelor date se aflau cetățeni ai Ucrainei și ai Republicii Moldova, membrii grupării criminale, care intenționau să treacă marfa menționată anterior prin contrabandă în Ucraina.
Activitatea infracțională a grupului criminal organizat format din cetățeni ai Republicii Moldova și Ucrainei, inclusiv și a unui polițist de frontieră, a fost documentată timp de 6 luni.
Ca rezultat al documentării acțiunilor infracționale ale grupării menționate, au fost efectuate 11 percheziții a automobilelor, domiciliilor și a depozitelor utilizate de figuranți.
În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de peste 10 000 Euro, 700 000 lei, 115 000 grivne, 44 000 dolari SUA, resturi și deșeuri de metale neferoase circa 3 tone, aproximativ 400 litri de preparate chimice pentru agricultură (cu valoarea estimativă de 80 000 lei) aduse din Ucraina prin contrabandă, înscrisuri de ciornă care confirmă activitatea infracțională a grupului dat.
Urmare probelor acumulate, au fost reținuți doi cetățeni ai Ucrainei și doi conaționali, cu vîrstele cuprinse între 26 și 53 ani, unul dintre care este angajat al Poliției de Frontieră.
Necesită de menționat faptul că gruparea criminală în perioda de 6 luni a trecut peste frontiera vamală a Republicii Moldova prin contrabandă, resturi și deșeuri de metale neferoase în cantitate de circa 50 tone, în sumă de peste 4 000 000 lei.
Dacă for fi găsiți vinovați, aceștia riscă privațiune de libertate de la 3 la 10 ani, anunță un comunicat al Procuraturii Generale.