Astăzi, 19 iunie curent, Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova James Pettit și Șefa Misiunii USAID în Moldova Karen R. Hilliard.
În cadrul întrevederii au fost discutate rezultatele recente din cadrul formatului de negocieri „5+2” ce a avut loc la Roma dar și nivelul de implementare a deciziilor protocolare semnate în anul curent și în cel precedent. A fost abordată dinamica și rezultatele concrete livrate de către grupurile de lucru sectoriale, cu precădere grupul de lucru pentru drepturile omului dar și cel pentru telecomunicații și servicii poștale.
Concomitent, în contextul discuțiilor purtate a fost prezentat proiectul programului Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Comunitatea Mea, care are scopul de a consolida guvernarea locală să devină mai eficace, transparentă și responsabilă față de membrii comunității și să formeze capacitățile autorităților publice locale de a răspunde necesităților cetățenilor.
Principalii beneficiari ai programului vor fi autoritățile publice locale, grupurile civice și mediul de afaceri local care prin colaborare vor dezvolta comunitățile și vor îmbunătăți calitatea, disponibilitatea și eficiența serviciilor publice din toată țara.
Subsecvent, proiectul vizat va utiliza instrumente simple și inovatoare, va colabora cu partenerii locali pentru a asigura informarea cetățenilor despre procesele guvernamentale democratice și transparente, participarea în soluționarea problemelor de interes local și implicarea activă a grupurilor marginalizate și vulnerabile în luarea deciziilor la nivel local.
Menționăm că, proiectul în discuție va sprijini aleșii locali și angajații autorităților publice locale în vederea stabilirii unui angajament solid față de cetățeni, precum și va sprijini efortul de îmbunătățire a prestării serviciilor publice, precum și a serviciilor electronice, administrative și sociale, anunță Biroul politici de reintegrare.