Un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind achiziţiile publice a fost aprobat astăzi de Guvern. Documentul stabileşte că autoritatea contractantă, înainte de iniţierea procedurii de atribuire, va putea organiza consultări ale pieţei prin comunicarea cu experţi independenţi, autorităţi publice sau operatori economici, dar cu o condiţie - să nu fie încălcate principiile de concurență.
De asemenea, proiectul prevede utilizarea a noi instrumente electronice în sistemul de achiziţii. În particular, va fi introdus conceptul de Document Unic de Achiziţii European, care constă în declaraţia pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie. Astfel, nu va mai fi necesară prezentarea documentelor până la deschiderea ofertelor, acestea fiind solicitate ulterior de la ofertantul câştigător.
Un alt aspect inovativ se referă la criteriile de selectare în domeniul achiziţiilor publice, care au fost actualizate: cel mai scăzut preţ și cost, cel mai bun raport calitate-preţ şi calitate-cost. Pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii este prevăzută posibilitatea de atribuire pe loturi a contractelor.
Au fost stabilite și noi tipuri de proceduri de achiziţie şi anume: achiziţie în cazul serviciilor sociale şi a altor servicii specifice, parteneriat pentru inovare, iar ca modalitate specială de atribuire - catalogul electronic.
Armonizarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice cu standardele europene este prevăzută în Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de achiziţii publice pentru anii 2016-2018, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.