Statele Unite susțin integritatea teritorială și suveranitatea politică a Moldovei, Ucrainei și Georgiei, precum și reafirmă suportul pentru guvernările alese democratic și oamenii din cele trei țări, se arată într-o rezoluție înregistrată în Congresul SUA.
Documentul stipulează angajamenul SUA de a susține cele trei state pe parcursul integrării europene, asigurarea securității energetice și intensificarea cooperării comerciale.
Totodată, rezoluția condamnă agresiunea rusă în regiune și cere retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse, ilegal aflate pe teritoriul celor trei state. Documentul cheamă aliații din Europa și ONU să pună presiune în continuare pe Guvernul Federației Ruse pentru ca această să-și respecte angajamentele internaționale.
Rezoluția înregistrată în Congresul SUA face apel către Departamentul de Stat pentru dialog deplin și activ împotriva imixiunii Federației Ruse în procesele democratice ale celor trei națiuni suverane.
Textul integral al documentului poate fi consultat aici, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.06.2018Congresul SUA a înregistrat o rezoluție în susținerea Moldovei, Georgiei și Ucrainei
Comentarii (0)