Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.06.2018

Procedura de înstrăinare, concesionare, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor aflate în proprietatea administrației publice locale ar putea să se facă prin licitaţie publică

Procedura de înstrăinare, concesionare, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor aflate în proprietatea administrației publice locale ar putea să se facă prin licitaţie publică

Comisia administrație publică a examinat, în ședința de astăzi, un proiect de modificare a legislației în acest sens. Potrivit proiectului, actele juridice de administrare şi de dispoziţie în privinţa bunurilor proprietate a unităţii administrativ-teritoriale cu persoanele fizice şi juridice private se încheie prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii. Pentru încheierea actelor juridice de dispoziţie în privinţa bunurilor proprietate a unităţii administrativ-teritoriale cu persoanele fizice şi juridice va fi necesară întocmirea raportului de evaluare de către evaluator, cu cel mult 2 ani până la data licitaţiei.
 
Totodată, se propune ca bunurile aflate în proprietate publică să se supună inventarierii anuale, iar rapoartele asupra situaţiei acestora să se prezinte consiliului local.
 
Potrivit autorilor, cadrul legal actual al Republicii Moldova nu acordă autorităţilor publice drept de dispoziţie asupra bunurilor din domeniul public, aflate în proprietate.  Proiectul urmează a fi dezbătut și votat în plenul Parlamentului.
 
În aceeași ședință, deputații au audiat Rapoartele anului 2017 privind petițiile și audiențele ale Cancelariei de Stat și Direcției  petiții și audiențe a Parlamentului.
 
Persoanele fizice și juridice au adresat Parlamentului Republicii Moldova 3 723 de petiții și solicitări verbale pe parcursul anului 2017. Din numărul total de solicitări,  3 130 au fost petiții scrise și 594 au fost adresări verbale. Petiţiile au fost formulate în scris şi transmise prin poştă, inclusiv în formă electronică sau expuse direct în cadrul audienţelor. Cetățenii și instituțiile au semnalat prin intermediul solicitărilor peste patru mii de probleme în diferite domenii, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus