Acest lucru relevă o schimbare de optică a companiilor moldovenești și deja în primele luni ale anului 2018 peste 25% din totalul exporturilor sunt direcționate spre România. În același timp livrările de mărfuri și produse în țara vecină le devansează pe cele din toate statele din CSI, care reprezintă numai16% din totalul exporturilor. Și exporturile locale înregistrează schimbări după direcția geografică. Ca exemplu, în 2017, exporturile realizate de către antreprenorii din regiunea din stingă Nistrului au excelat spre România (16,2% din totalul exporturilor locale din regiune) și Ucraina (18,3%), care au devansat Rusia (10,5%). Este opinia exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic„ de către directorul de programe de la IDIS Viitorul, Viorel Chivriga.
Relațiile comerciale ale Republicii Moldova sunt importante. Or, după ce s-au împlinit patru ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE are loc o schimbare în totalitate a direcțiilor geografice pe partea de exporturi și importuri și schimbul de poziții în rândul partenerilor comerciali de top. În același timp, pe partea importurilor, ponderea statelor europene dețin întâietatea și însumează peste jumătate din totalul intrărilor de mărfuri și produse în Republica Moldova.
Viorel Chivriga a spus că schimbarea de optică a comerțului Republicii Moldova înseamnă alegerea de piețe sigure, reguli de joc stabile, experiență și tehnologii. ”S-a făcut un salt considerabil la preluarea standardelor UE. În timp ce la armonizarea legislației există probleme. Deși unele instituții prezintă rapoarte de activitate bune sunt restanțe, iar calitatea unor acte lasă de dorit. Sunt restanțe și în ceea ce privește raportarea, ceea ce denotă lipsa controlului instituțiilor guvernamentale”.
Directorul de programe a spus că sunt observate progrese și în domeniul industriei, iar pe partea transporturilor are loc o majorare a traficului de mărfuri și pasageri. În agricultură sunt semnalate schimbări privind antreprenoriatul rural, dar și a politicilor statului. Sunt în derulare mai multe programe europene efectul cărora se vede în pregătirea businessului și dezvoltarea rurală.
În concluzie, Viorel Chivriga a menționat că mai multe instituții și companii din Republica Moldova au de câștigat în urma preluării bunelor practici și a experienței UE după implementarea Acordului de Asociere. În prezent sunt în creștere investițiile în zonele economice libere, parcurile industriale, incubatoarele de afaceri și cele focusate pe pregătirea funcționarilor și antreprenorilor din Republica Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.07.2018În 2018, Federația Rusă a ajuns pe poziția a patra în topul țărilor după destinația exporturilor din Republica Moldova, după România, Italia și Germania
Comentarii (0)