Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
03.07.2018

Pedeapsa primită de şoferul care a provocat un accident soldat cu patru morţi

Conducătorul auto, care în toamna anului trecut, a urcat beat la volan şi a provocat un accident rutier, soldat cu moartea a patru persoane şi rănirea altor două, a fost condamnat la 12 ani închisoare, cu privarea de dreptul de conduce mijloace de transport timp de 5 ani.

Sentinţa a fost dictată dupa ce Procuratura raionului Taraclia a demonstrat vinovăţia inculpatului de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvîrşită în stare de ebrietate, soldată cu decesul a două sau mai multor persoane”.

Tragicul accident s-a produs în noaptea de 28 octombrie 2017, la ieşirea din satul Valea Perjei. Deplasându-se în stare avansată de ebrietate la volanul unui Volkswagen Caddy şi cu doi pasegeri la bord, inculpatul a intrat pe contrasens, lovind frontal un automobil VAZ, care se deplasa regulamentar. Impactul a fost atât de violent, încât şoferul cu cei trei pasageri din VAZ s-au stins pe loc, iar inculpatul împreună cu cei doi pasageri pe care-i avea la bord, au fost transportaţi la spital cu diverse traumatisme.

Fiind supus testării alcooscopice, în sângele inculpatului a fost depistată o concentraţie de 3,78 g/l de alcool. Mai mult, acesta a urcat la volan chiar dacă era privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 3 ani, după ce fusese anterior condamnat pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate.

Inculpatul, în vârstă de 30 de ani, este locuitor al oraşului Ceadâr-Lunga şi se află la evidenţa medicului narcolog.

Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat să le achite rudelor celor 4 victime decedate în accident câte un milion de lei fiecăruia drept prejudiciu moral şi 18 mii de lei pentru cheltuieli de judecată.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus