Trimite e-mail | Printeaza
Social
05.07.2018

Raportul Comisiei speciale pentru elaborarea modificărilor în prevenirea suicidului, aprobat de Parlament

Raportul Comisiei speciale pentru elaborarea pachetului de modificări legislative în domeniul prevenirii suicidului a fost examinat și aprobat în ședința plenară de astăzi a Legislativului. Documentul a fost susținut de majoritatea deputaților prezenți la ședință.
 
Președintele Comisiei speciale, deputatul Vladimir Odnostalco a informat că, în cadrul ședințelor de lucru, a fost evaluată situaţia de ansamblu privind suicidul şi tentativele de suicid, au fost identificați factorii ce determină comportamentul suicidar al copiilor, tinerilor şi adulţilor. De asemenea, au fost evaluate serviciile de susţinere emoţională a populaţiei şi eficiența acestora. În final, au fost identificate soluţiile legislative ce ar îmbunătăţi cadrul legal existent şi ar conduce la prevenirea suicidului.
 
Potrivit raportorului, pe parcursul anului 2015, circa 697 de persoane (inclusiv 103 minori) au comis tentative de suicid, dintre care 343 de cazuri, cu implicarea a 10 minori, s-au soldat cu decesul persoanelor. În anul 2016, numărul acestora a crescut până la 815 cazuri de tentative de suicid, inclusiv 132 comise de minori. După criteriul de vârstă al victimelor suicidului sau tentativei de suicid, în majoritatea cazurilor acestea sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 13-16 ani.
 
”Printre cauzele care au determinat maturii la suicid sunt situaţiile de conflict familial,  bolile incurabile, dragostea neîmpărtăşită, gelozia și situaţia financiară precară a familiei”,  a spus Vladimir Odnostalco.
 
Comisia specială a identificat un set de acte legislative care necesită a fi completate și modificate pentru a preveni acest fenomen. Printre recomandările Comisiei sunt promovarea politicii cu privire la sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor, prin integrarea serviciilor de sănătate mintală în medicina primară, consolidarea şi dezvoltarea reţelei de servicii de sănătate prietenoase tinerilor, cu aplicarea programelor ce ţin de promovarea unui mod de viaţă sănătos, deprinderi de viaţă etc.
 
Alte concluzii prevăd reducerea accesului la mijloacele de sinucidere,  responsabilizarea mass-mediei în prezentarea problemei, controlul strict asupra alcoolului și substanţelor psiho-active, asigurarea identificării precoce, tratamentul şi îngrijirea persoanelor cu tulburări psihice.
 
De asemenea, membrii comisiei recomandă realizarea unui studiu naţional calitativ al tentativelor şi cazurilor de suicid, instituirea serviciului de asistenţă telefonică gratuită pentru persoanele aflate în situaţii de criză şi risc suicidal, implementarea unui set unic de colectare şi prelucrare a datelor despre acest fenomen și  introducerea unui program de formare parentală/familială pentru frecventare de către viitoarele familii la depunerea actelor pentru înregistrarea căsătoriei.
 
Conform Hotărârii Parlamentului, autoritățile responsabile vor raporta, peste 6 luni,  despre acțiunile întreprinse pe marginea recomandărilor.
 
Comisia pentru elaborarea pachetului de modificări legislative în domeniul prevenirii suicidului a fost creată în baza Hotărârii Parlamentului din 24.03.2017. Comisia este constituită din 9 membri, reprezentanți ai tuturor fracțiunilor și grupurilor parlamentare – Vladimir Odnostalco, președinte, Lilian Carp – vicepreședinte, Valentina Rotaru – secretar, Elena Bodnarenco, Ion Casian, Maria Ciobanu, Valeriu Ghilețchi, Boris Golovin, Adrian Lebedinschi, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus