Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții companiilor chineze „China Railway 14th Bureau Group” și „International Engineering Branch”, interesate să investească în Republica Moldova. Premierul a apreciat relațiile tradiționale de prietenie cu Republica Populară Chineză și dinamica ascendentă a cooperării comercial-economice bilaterale. În prezent, China este cel de-al cincilea partener comercial al țării noastre.
Pavel Filip a specificat că o echipă guvernamentală, chiar zilele acestea, negociază posibilitatea obținerii unui Acord de liber schimb între Moldova și China. De asemenea, pentru impulsionarea relațiilor bilaterale a fost simplificată procedura de intrare în țara noastră a cetățenilor chinezi, care nu au nevoie de invitație în acest scop, iar cei care dețin viză sau permis de ședere a SUA, a unui stat Schengen sau membru UE, nu au nevoie de viză de intrare pe teritoriul țării noastre.
„Republica Moldova are un cadru legal favorabil, o poziție geografică avantajoasă și beneficiază de spațiu economic liber cu UE şi CSI. Suntem gata să discutăm despre diferite forme de cooperare”, a spus Pavel Filip.
Premierul a încurajat companiile chineze să participe la realizarea proiectelor din sectoarele strategice din țara noastră precum infrastructura drumurilor, feroviară și cea aeroportuară, construcția apeductelor, sectorul energetic și prelucrarea deșeurilor.
Reprezentanții companiilor chineze au confirmat disponibilitatea de a investi în aceste domenii și a veni cu propuneri concrete, încheind, chiar pe parcursul actualei vizite, memorandumuri de înțelegere în acest scop.
Pe teritoriul Republicii Moldova activează 85 de companii cu investiții chineze, capitalul investit fiind de aproape 5 milioane de lei. Volumul comerțului exterior dintre țările noastre în perioada ianuarie-mai 2018 a constituit peste 245 milioane de dolari, cu 36% mai mult, față de anul 2017, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.07.2018Pavel Filip a discutat cu reprezentanții companiilor chineze, dispuse să investească în Republica Moldova
Comentarii (0)