Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, un proiect pentru modificarea și completarea unor acte legislative în acest sens. În lectură finală, noile reglementări au fost susținute de 55 de deputați din cei prezenți.
Astfel, pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă pot solicita o singură dată reexaminarea pensiei, cu condiția că cuantumul pensiei reexaminate este mai mare decât cea aflată în plată.
Reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă stabilite până la 1 ianuarie 2019 se va efectua eșalonat, în raport cu stagiul de cotizare cumulat după realizarea dreptului la pensie. Astfel, de la 1 ianuarie 2019 vor fi reexaminate pensiile stabilite până la 1 ianuarie 1999, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie de la 15 ani. De la 1 ianuarie 2020 – cele stabilite până la 1 ianuarie 1999, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie până la 15 ani. Ulterior, de la 1 ianuarie 2021, vor fi reexaminate pensiile stabilite după 1 ianuarie 1999 până la 1 ianuarie 2019, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie de la 15 ani.
Totodată, în următorii ani termenul stagiului de cotizare după pensie va descrește anual cu trei ani, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
26.07.2018De la 1 ianuarie 2019, pensionarii vor avea dreptul la reexaminarea pensiilor
Comentarii (0)