Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a convocat astăzi în ședință conducerea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), pentru a stabili dacă au fost îndeplinite indicațiile date la ședința de luna trecută. Conducerea CFM a prezentat raportul acțiunilor întreprinse pentru majorarea volumelor de încasări, măsurile de optimizare și eficientizare a activității CFM, planul de investiții, acțiunile privind modernizarea infrastructurii feroviare, precum și planul de reducere a datoriilor istorice.
„De la ultimul raport pe care l-ați prezentat, se văd îmbunătățiri în activitatea CFM. În același timp, problemele căii ferate sunt la fel de stringente. Vă rog să vă implicați mai mult, să identificați soluții alternative la dificultățile pe care le întâmpinați, astfel încât să reușim să modernizăm transportul feroviar, să-l facem competitiv și atractiv atât pentru pasageri, cât și pentru agenții economici. Totodată, cer să veniți cu soluții concrete pentru a acoperi restanțele salariale”, a punctat Chiril Gaburici.
De asemenea, în cadrul ședinței, au fost discutate mecanismele de acoperire a datoriilor salariale, precum și majorarea salariilor angajaților CFM. Ministrul Economiei și Infrastructurii a solicitat conducerii CFM să elaboreze planul mediu de investiții, planul mediu de încasări și planul mediu de cheltuieli, ceea ce va ajuta întreprinderea să-și planifice eficient activitatea și să stabilească principalele obiective de dezvoltare. Chiril Gaburici a reiterat că una dintre prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii este eficientizarea activității Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, iar acest lucru trebuie să se întâmple în cel mai scurt timp, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.07.2018Ministrul Chiril Gaburici a chemat la raport conducerea Căii Ferate din Moldova
Comentarii (0)