Reacția Băncii Naționale a Moldovei la afirmațiile avocaților lui Ilan Șor, expuse în cadrul Conferinței de presă cu tema „Frauda bancară din Moldova și prezentarea Raportului companiei Quintel Intelligence cu privire la raportul Kroll”
Banca Națională a Moldovei (BNM) se disociază totalmente de declarații politice, fiind angajată într-un proces amplu de curățare a sistemului bancar și nu admite niciun fel de presiune menținând în continuare poziția sa de instituție independentă care activează în interesul public. După frauda bancară ce a dus la falimentarea celor 3 bănci: Banca de Economii S.A., Banca Socială S.A. și Unibank S.A., BNM a pornit un șir de reforme, inclusiv prin adoptarea unor legi noi, cu scopul de a întări sectorul bancar în beneficiul cetățenilor. BNM precizează că în cursul investigației efectuate de consorțiul internațional Kroll și Steptoe & Johnson a oferit acestuia, dar și organelor de anchetă din Republica Moldova, toate informațiile de care a dispus cu privire la frauda bancară. Toate actele primite de la Kroll și Steptoe & Johnson au fost transmise Procuraturii Anticorupție. Compania Kroll și-a fundamentat concluziile pe baza dovezilor documentare, factuale și independente obținute din documentația furnizată de BNM, băncile în proces de lichidare și autoritățile de reglementare din străinătate. Publicul larg a fost informat despre rezultatele anchetei Kroll într-o sinteza detaliată (a se vedea link-ul http://bnm.md/ro/content/bnm-publicat-o-sinteza-detaliata-celui-de-al-doilea-raport-de-investigatie-al-companiilor ).
În baza constatărilor proprii rezultate din activitatea de supraveghere, BNM a stabilit fapte care au constituit încălcări ale disciplinei bancare și a aplicat măsurile și sancțiunile prevăzute de legea bancară. Lichidatorii desemnați de Banca Natională au formulat acțiuni în justiție și la sesizarea acestora au fost intentate multiple cauze penale.
BNM a luat masuri sporite menite sa prevină pe viitor repetarea unor situații similare celei din 2014 din sectorul bancar moldovenesc, anunță un comunicat al BNM.
Avocații lui Ilan Șor consideră că investigațiile Kroll-1 și Kroll-2 nu sunt obiective și au prezentat propriul raport privind criza bancară din Moldova. Avocatul James Ramsden și directorul companiei Quintel Intelligence, Nicholas Connon, au calificat, la o conferință de presă, drept neobiective rapoartele Kroll și au prezentat probe în acest sens în propriul raport. Presei au fost prezentate linkuri la documentul în română și rusă.
http://moldovascandal.com/wp-content/uploads/2018/07/Moldova_report_Ro.pdf
http://moldovascandal.com/wp-content/uploads/2018/07/Moldova_report_Ru.pdf