Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.08.2018

Guvernul Republicii Federale Germania oferă o nouă tranșă în valoare de două milioane de euro pentru proiecte de infrastructură şi eficienţă energetică în 18 localități din R. Moldova

Guvernul Republicii Federale Germania oferă o nouă tranșă în valoare de două milioane de euro pentru proiecte de infrastructură şi eficienţă energetică în 18 localități din R. Moldova

Derularea proiectelor de modernizare a infrastructurii și de eficiență energetică, implementate în Republica Moldova cu suportul financiar oferit de Guvernul Republicii Federale Germania,  precum și posibilitățile de extindere şi dezvoltare în continuare a acestora au fost examinate în cadrul vizitei de lucru, întreprinse în țara noastră de către Dr. Maria Flachsbarth, Secretar parlamentar de stat al  Ministerului de Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) al Republicii Federale Germania și a Mr. Lutz Horn-Haacke, Directorul KfW pentru Moldova si Ucraina.

Cei doi oficiali au participat la evenimentul festiv de desemnare a câștigătorilor celei de-a treia faze  a  Programului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică 2018”, care a avut loc în Centrul European de Educaţie FIDES, mun. Chișinău, Vineri, 3 august.  Programul a fost  lansat în anul 2003 de către Guvernul Federal al Germaniei , fiind gestionat de către Banca Germană pentru Dezvoltare, KFW, și Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM).

În cadrul evenimentului, Maria Flachsbarth a declarat: ”Cunosc că Moldova stă în fața unor mari provocări. Știu că mai există sate, în care oamenii nu au acces la apă potabilă și obiecte de infrastrucură modernă. Cunosc că există  oameni care văd puține perspective aici, în țara lor, și vor să le caute în altă parte. Însă, în cadrul vizitei pe care am întreprins-o în Republica Moldova, am cunoscut și multe persoane care sunt preocupate de soluționarea acestor probleme. Este un mare lucru să rămâi aici și să-ți dezvolți țara. Împreună cu partenerii noștri, Banca de Dezvoltare KFW și partenerul local, FISM, în 14 ani am implementat în Moldova peste 210 de proiecte, în mod special in regiunile rurale. Ne străduim să susținem aspirațiile voastre în imbunătățirea infrastructuri sociale. Mă bucur că putem aduce o nouă tranșă de 2 milioane de euro pentru implementarea de noi proiecte și pentru noi șanse de viitor. Doresc să vă asigur că ministerul pe care îl reprezint, dar și Germania, vă vom sta alături și vă vom susține”.

Din noua tranșă de două milioane de euro, alocată de Guvernul Republicii Federale Germania vor  fi dezvoltate proiecte  de  infrastructură şi eficienţă energetică în 18 localități din Republica Moldova (12 localități rurale și 6 localități urbane), amplasate în, mare parte, în zona de centru a țării.  Orașele selectate vor obține asistența nerambursabilă până la 150 de mii de euro, iar satele, până la 75 de mii de euro. Tipologia proiectelor câștigătoare e diversă. Astfel, în cadrul celei de-a treia parte a Programului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică 2018” vor fi finanțate proiecte de reparație a grădinițelor și școlilor sportive, de amenajare a zonelor de odihnă, de  pavare a trotuarelor și de instalare a sistemelor de iluminat stradal.
În cadrul proiectului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” au fost realizate un număr total de 210 proiecte de dezvoltare comunitară în localităţi cu o populaţie de până la 20 de mii de locuitori din 20 de raioane din sudul şi nordul Republicii Moldova, cu o valoare totală de 9,65 milioane de euro, anunță un comunicat al  Băncii Germane de Dezvoltare KfW.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus