Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.08.2018

Activitatea birourilor comercial-economice din cadrul misiunilor diplomatice va fi monitorizată de un grup de lucru

Activitatea birourilor comercial-economice din cadrul misiunilor diplomatice va fi monitorizată de un grup de lucru

În scopul eficientizării și dinamizării activității birourilor comercial-economice din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova acreditate în străinătate, au fost stabiliți indicatori de performanță individualizați pentru evaluarea activității fiecărui birou. În acest sens, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, vor semna un Ordin comun cu privire la aprobarea indicatorilor.

„Ne dorim eficientizarea activității atașaților economici, implicarea acestora în promovarea produselor și serviciilor autohtone peste hotarele Republicii Moldova și atragerea investițiilor străine în economia națională. De aceea, am stabilit indicatori de performanță, ca să putem monitoriza și aprecia corect munca și efortul pe care-l fac, în promovarea țării noastre”, a subliniat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Documentul prevede că, grupul de lucru, instituit în februarie 2017, își va continua activitatea. Urmare a modificării Regulamentului privind birourile (secțiile) comercial-economice în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova peste hotare, membrii grupului vor asigura continuu individualizarea indicatorilor de performanță pentru fiecare birou, în funcție de potențialul social-economic din țara de reședință. La baza stabilirii acestor indicatori au fost: promovarea schimburilor comerciale, prioritate având promovarea exporturilor facilitate de reprezentanța comercial-economică, și atragerea investițiilor străine şi facilitarea transferului de tehnologii în economia națională.

În misiunea grupului comun al celor două ministere este fixată și monitorizarea activității birourilor comercial-economice.

Biroul comercial-economic are misiunea să promoveze interesele economice ale Republicii Moldova, să protejeze drepturile agenților economici din Republica Moldova, să contribuie la atragerea investițiilor străine în economia Republicii Moldova, promovarea schimburilor comerciale, în special a exporturilor produselor moldovenești, şi participarea la implementarea tratatelor economice bilaterale şi multilaterale în statul de reședință şi în statele de acreditare prin cumul. În prezent, astfel de birouri comerciale pe cooperare bilaterală au fost instituite în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din România, Ucraina, Federația Rusă, Turcia, China, Belarus, Germania, Italia, Polonia și Emiratele Arabe Unite și pe dimensiune multilaterală în Elveția și Belgia, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus