Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.08.2018

Au fost desemnați doi atașați economici, care vor promova interesele economice ale Republicii Moldova în Federația Rusă și statele Uniunii Euroasiatice

Au fost desemnați doi atașați economici, care vor promova interesele economice ale Republicii Moldova în Federația Rusă și statele Uniunii Euroasiatice

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a convocat o ședință cu agenții economici din Republica Moldova care își exportă produsele în Federația Rusă, precum și în statele Uniunii Euroasiatice. Ședința a fost convocată în contextul desemnării atașaților economici, în cadrul Biroului comercial-economic al misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Federația Rusă.

Chiril Gaburici a menționat că deschiderea de noi piețe pentru agenții economici atât pentru produse, cât și pentru servicii, este printre prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii.

“Îmi doresc ca atașații economici să dea o mână de ajutor agenților economici autohtoni în stabilirea și menținerea contactelor cu investitorii existenți, dar și potențialii importatori. Scopul lor de bază constă în protejarea drepturilor agenților economici autohtoni și acordarea asistenței necesare pentru promovarea produselor, brandurilor și serviciilor moldovenești cu potențial de export pe piața din Federația Rusă, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Îndemn antreprenorii să vină cu propuneri pentru depășirea barierelor pe care le întâlnesc în procesul de export”, a punctat Chiril Gaburici.

Tot în cadrul ședinței, ministrul Economiei și Infrastructurii a reiterat că Guvernul a aprobat modificările și completările la Regulamentul privind birourile comercial-economice în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova (BCE), pentru eficientizarea activității BCE în promovarea intereselor economice ale Republicii Moldova, contribuirea la dezvoltarea relațiilor comercial-economice prin atragerea investițiilor, promovarea schimburilor comerciale, în special a exporturilor produselor moldovenești, precum și implementarea tratatelor economice bilaterale și multilaterale în țara de reședință și în cele de acreditare prin cumul.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, reprezentanții mediului de afaceri au vorbit despre unele dificultăți pe care le întâmpină în procesul  de tranzitare a mărfurilor, printre care barierele birocratice, nerecunoașterea certificatelor, tarifele și  mecanismele regulatorii locale. Antreprenorii au solicitat atașaților economici identificarea evenimentelor cu caracter economic (târguri, expoziții, foruri), organizate în Federația Rusă și în statele de acreditare prin cumul, care ar prezenta interes din punctul de vedere al promovării produselor moldovenești.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus