Trimite e-mail | Printeaza
Social
20.08.2018

Cabinetul de miniștri a aprobat lista câştigătorilor Premiului Naţional, ediţia 2018

 Cabinetul de miniștri a aprobat lista câştigătorilor Premiului Naţional, ediţia 2018

Executivul a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, lista câştigătorilor Premiului Naţional, ediţia 2018. Cele zece personalități cu realizări remarcabile în domeniile lor de activitate vor fi premiate cu câte 100 de mii de lei.

„Guvernul a găsit această cale modestă de a aprecia oamenii de cultură, de știință, oameni deosebiți, care au promovat și continuă să promoveze poate ceea ce este mai frumos în Republica Moldova. Știu că toți dintre ei merită mai mult, dar este important că le apreciem munca”, a spus Pavel Filip.

Astfel, cunoscutul regizor, actor și scenarist Viorel Mardare a fost desemnat laureat al Premiului Național pentru creația originală în arta filmului publicistic și promovarea imaginii Republicii Moldova. Candidatura acestuia a fost propusă de  prim-ministrul Pavel Filip.

În domeniul medicinii, pentru activitate de excepție, inovații și cercetări au fost premiați doctorii în științe medicale, chirurgul Aureliu Batrînac și reumatologul Liliana Groppa. Pentru contribuție la dezvoltarea nanotehnologiilor și promovarea științei naționale peste hotare a fost apreciat savantul Oleg Lupan. Rezultatele activității sale sunt publicate pe copertele revistelor internaționale, iar omul de știință este în mod constant invitat în calitate de profesor la universitățile de peste hotare. Cu toate acestea, savantul mereu susține că își va desfășura activitatea doar acasă, în Republica Moldova.

Gheorghe Savin a fost premiat pentru dezvoltarea genofondului național al viței-de-vie,  iar Maria Cristea, meșter popular, fondatoare și director al Casei Portului Popular a fost apreciată pentru promovarea identității  culturale și protejarea portului popular. 

Pentru realizări remarcabile în domeniul literaturii a fost premiat scriitorul Iurie Colesnic, iar pentru arta interpretativă de excepție și promovarea imaginii Republicii Moldova a fost destins baritonul, solistul principal al Teatrului Bolșoi, Andrei Jilihovschi.

În acest an, premiul va fi oferit și pentru activitatea de caritate. Victoria Dunford, director-executiv al unei asociații de caritate, a fost selectată pentru contribuția sa la realizarea proiectelor privind incluziunea persoanelor cu nevoi speciale.  Va fi apreciată și activitatea de promovare a politicii de reintegrare și securitate a țării. Ion Solonenco, general de brigadă în retragere, conducător al Delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control este laureatul premiului în acest domeniu.

Premiul Naţional se acordă anual de Guvern în semn de gratitudine pentru rezultatele obţinute în diverse arii de activitate. Selectarea laureaţilor se face prin vot secret de către o comisie de concurs, prezidată de prim-ministru. Ceremonia festivă de înmânare a Premiului Naţional va avea loc vineri, 24 august curent, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus