Pe data de 22 august 2018, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a ridicat regimul de supraveghere intensivă a BC „VICTORIABANK” S.A.
Decizia a fost luată după ce s-a constatat că banca asigură transparentizarea structurii acționariatului băncii ca urmare a achiziționării a 72.19 la sută din capitalul social de VB Investment Holding B.V., societate deținută de Banca Transilvania din România în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În același timp, a fost aprobat un nou Consiliu de administrație al băncii, care este funcțional din data de 9 august 2018. Totodată, a fost diminuat soldul creditelor neperformante în perioada 2017-2018 și realizate acțiunile incluse în planurile de remediere prescrise anterior de BNM.
B.C. „VICTORIABANK S.A. a fost plasată în supraveghere specială pe 11 iunie 2015 din cauza neregulilor stabilite atunci de către Banca Națională. Ulterior, supravegherea specială a fost înlocuită cu supravegherea intensivă (4 octombrie 2016), urmare modificărilor legislative.
Potrivit BNM, la 16 ianuarie 2018 și la 26 aprilie 2018, au avut loc licitații pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei, la care s-au vândut pachetele de acțiuni cu o cotă de 39.2 la sută și, respectiv, de 5.42 la sută din capitalul băncii. Drept urmare, investitor a devenit Banca Transilvania, primul grup bancar ca mărime din România, în parteneriat cu BERD. În prezent, acestea dețin o cotă de 72.19 la sută din capitalul social al B.C. „VICTORIABANK” S.A.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.08.2018Banca Națională a ridicat regimul de supraveghere intensivă a BC „VICTORIABANK” S.A.
Comentarii (0)