Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.08.2018

Ungaria va susține Republica Moldova în implementarea politicilor de dezvoltare a ţării

Implementarea Acordului de Asociere RM-UE și integrarea europeană a țării sunt și vor rămâne obiectivele strategice ale conducerii Republicii Moldova. Declarația a fost făcută astăzi la Budapesta de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó.

Ministrul Tudor Ulianovschi a apreciat susținerea oferită de Ungaria în implementarea politicilor de dezvoltare a ţării, fapt care a oferit noi instrumente pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. În opinia șefului diplomației moldovenești, de la stabilirea relaţiilor diplomatice (16 ianuarie 1992)și până în prezent, raporturile bilaterale dintre Republica Moldova şi Ungaria au cunoscut o dezvoltare armonioasa şi au atins un nivel avansat de cooperare. ”Ne exprimăm un interes deosebit pentru continuarea şi aprofundarea cooperării noastre bilaterale în materie de integrare europeană, ţinând cont de priorităţile stabilite de programul 20 Deliverables for 2020. „Considerăm că putem aduce rezultate concrete dimensiunii multilaterale a Parteneriatului Estic prin punerea cu succes în aplicare a dimensiunii bilaterale”, a menționat șeful diplomației moldovenești.

Referindu-se la aprofundarea relațiilor moldo-ungare, Ministrul Tudor Ulianovschi a reiterat interesul autorităților de la Chișinău de valorificare în continuare a  Declaraţiei Comune a Republica Moldova şi Ungariei privind cooperarea în domeniul integrării europene prin identificarea oportunităţilor de cooperare şi iniţiere a unor proiecte reieşind din colaborarea țării noastre cu UE. În context, șeful diplomației moldovenești a exprimat interesul în privința desfăşurării Forumului bilateral pentru integrare europeană la Chişinău, acesta fiind o continuitate firească a unui asemenea eveniment organizat în premieră la Budapesta în 2012.

Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, a accentuat deschiderea autorităților de la Budapesta privind intensificarea relațiilor bilaterale cu Republica Moldova pe toate dimensiunile și susținerea eforturilor autorităților de la Chișinău în procesul de integrare europeană, implementare a reformelor, etc. Șeful diplomației maghiare a specificat că Ungaria, preluând preşedinţia Grupului Visegrád (V4), în iulie 2017, şi-a fixat drept prioritate susţinerea Parteneriatului Estic, din care face parte și Republica Moldova, considerând că acesta este un instrument eficient pentru statele Parteneriatului Estic de a realiza obiectivele sale strategice de integrare europeană. În context, Ministrul Péter Szijjártó a specificat că țara noastră poate beneficia de tot suportul statelor Grupului Visegrád și, în special, al Ungariei.

Potrivit MAEIE, Tudor Ulianovschi și Péter Szijjártó, au abordat un spectru vast al subiectelor privind relaţiile dintre cele două state în diferite domenii, salutând dinamica pozitivă a dialogului politico-diplomatic înregistrat în ultima perioadă. Şefii diplomaţiilor celor două state au efectuat un schimb de opinii privind situaţia regională şi ultimele evoluţii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, etc.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus