La Universitatea Tehnică a Moldovei au fost realocate 85 de locuri, iar la Universitatea de Stat a Moldovei – 73 de locuri bugetare.
În total, circa 580 de studenți au fost înmatriculați în acest an la specialitățile IT, iar planul inițial al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării prevedea 450 de locuri finanțate de stat. Totodată, la Academia de Studii Economice a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Universitatea de Stat Cahul au rămas circa 30 de locuri bugetare nesuplinite la specialitățile din domeniul TIC.
Concomitent, în școlile profesionale și colegii au fost redistribuite la specialitățile IT 33 de locuri bugetare. Conform planului de învățământ, în școlile profesionale au fost prevăzute 432 de locuri la buget, iar în colegii – 262. În prezent, au rămas nesuplinite peste 120 de locuri cu finanțare de la stat.
Anterior, premierul Pavel Filip a solicitat redistribuirea locurilor bugetare nesuplinite la specialitățile IT, menționând că în prezent pe piață se simte un deficit acut de specialiști în acest domeniu, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.