În perioada ianuarie – iunie 2018, volumul veniturilor pe piaţa serviciilor publice de telefonie fixă s-a redus, comparativ cu semestrul I al anului trecut, cu 20,8% și a atins cifra de 285 mil. lei, iar venitul mediu lunar per abonat (ARPU) s-a micșorat cu 18,6% şi a alcătuit 41,9 lei.
Totodată, datele statistice privind evoluţia pieței respective, publicate astăzi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), arată că numărul de abonați a scăzut, timp de șase luni, cu mai bine de 17,5 mii (-1,5%) și a totalizat peste 1 mil. 126,4 mii, iar volumul total al traficului de voce s-a diminuat, comparativ cu primul semestru al anului 2017, cu 129,8 mil. minute (-15,5%) și a însumat 705,9 mil. minute.
Potrivit datelor prezentate ANRCETI de către 23 de furnizori activi de servicii de telefonie fixă, micșorarea numărului total de abonaţi a fost cauzată de diminuarea bazei de abonaţi a S.A. „Moldtelecom” cu 12,9 mii (-1,3%), numărul acestora ajungând, la finele primului semestru, la 1 mil. 5,3 mii. Totodată, baza cumulată de abonaţi a celorlalți 22 de furnizori alternativi de telefonie fixă a scăzut cu mai bine de 4,6 mii (-3,7%) şi a însumat peste 121,1 mii. În urma acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă raportată la 100 de locuitori ai republicii a scăzut cu 0,5 puncte procentuale şi a ajuns la 31,7%.
Micşorarea volumului total al traficului de voce în reţelele fixe a fost determinată de diminuarea tuturor tipurilor de trafic. Astfel, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, traficul iniţiat către rețelele internaționale a scăzut cu 31,6%, traficul în rețele proprii s-a micșorat cu 16,4%, iar traficul către reţelele mobile s-a redus cu 15,6%. Urmare a acestei evoluţii, traficul mediu lunar de voce per abonat (MoU) s-a micșorat cu 12,5% şi a alcătuit 164 minute (două ore și 44 minute).
Trimite e-mail | Printeaza
IT
12.09.2018Valoarea pieței serviciilor publice de telefonie fixă a constituit aproximativ 285 milioane lei, în șase luni ale anului 2018
Comentarii (0)