Misiunea OSCE în Moldova își exprimă îngrijorarea cu privire la exercițiile militare cu construirea podului de pontoane, organizate de către așa-numitele forțe armate transnistrene (FAT) în Zona de Securitate lângă Tiraspol pe 14 septembrie.
Misiunea OSCE și-a trimis echipa în partea respectivă a Zonei de Securitate pe 14 septembrie și a putut să observe o parte a unui exercițiu pe porțiunea râului în apropierea Tiraspolului. Echipa a putut monitoriza aceste activități fără restricții din partea FAT. Misiunea a împărtășit imediat observațiile sale cu toate delegațiile din cadrul CUC prin intermediul canalelor stabilite, în conformitate cu Principiile de cooperare dintre Comisia Unificată de Control (CUC) și Misiunea OSCE în Moldova din 2004.
Conform Acordului privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992, exercițiile militare în Zona de Securitate trebuie să fie autorizate de către CUC. Acest lucru nu a fost făcut în cazul de față.
Misiunea OSCE îndeamnă toate părțile implicate în îndeplinirea Acordului din 1992 privind principiile reglementării pașnice să respecte pe deplin prevederile acestuia și regimul Zonei de Securitate, precum și deciziile și reglementările relevante ale CUC. Acest lucru este în interesul tuturor părților.
În conformitate cu Principiile de cooperare sus-menționate din 2004, precum și cu mandatul său, Misiunea OSCE împărtășește observațiile sale cu toate delegațiile din cadrul CUC și cu toate statele participante ale OSCE, inclusiv țara gazdă, prin intermediul canalelor stabilite, anunță un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.09.2018Misiunea OSCE în Moldova, îngrijorată de exercițiile militare neautorizate în Zona de Securitate
Comentarii (0)