Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
24.09.2018

Premierul Pavel Filip a cerut astăzi demisii în cazul decesului din strada Lech Kaczyński

Este vorba despre vicedirectorul de la Asistență Medicală Urgentă (responsabil de municipiul Chișinău), dispecerul de la Ambulanța Chișinău și medicul din ambulanță. De asemenea, prim-ministrul a solicitat sancționarea disciplinară pentru: medicul superior de la Departamentul Dispecerizare, vicedirectorul logistică CNAMUP (care în perioada respectivă a îndeplinit atribuțiile de director), secretarul de stat de la Ministerul Sănătății responsabil de asistența medicală și directorul Serviciului Unic de Urgență 112.

„Mai revoltătoare mi s-au părut explicațiile celor de la Urgență, care mai mult seamănă a bâlbâială decât a explicații. Am văzut tendințe de a prezenta informații false, care foarte ușor au fost combătute, pentru că au uitat că există sisteme GPS pe mașini. Nu merge nici explicația că nu avem mașini suficiente, pentru că în acel moment erau 4 mașini libere, carestaționau la centru și 10 mașini, care erau în sectorul Centru”, a menționat premierul.

Totodată, șeful Cabinetului de miniștri a cerut ministerului Sănătății să se adreseze Procuraturii Generale ca să investigheze acest caz. „Nici nu știu ce e mai grav în acest caz: că e vorba de incompetență sau rea voință sau nepăsare. Eu cred că cest lucru trebuie să fie constatat de procurori”, a punctat Pavel Filip.

În același context, premierul a vorbit și despre atitudinea nepotrivită a unor medici. „Este un lucru mai dureros pentru mine. Știu cât e de greu să fii medic, știu că salariile pe care le primesc încă nu sunt pe potriva muncii pe care o fac ei. Dar, în același timp, nu pot accepta că salariul mic sau munca grea poate servi drept justificare pentru a nu-ți face munca calitativ, așa cum îți cere meseria. În cazul de față, am văzut atitudinea medicilor când au ajuns: replici de felul că „Ce, nu știți în ce țară trăim?” Știm în ce țară trăim. Într-o țară unde nu toți își îndeplinesc misiunile de serviciu, obligațiunile de serviciu. Toți trebuie să avem o atitudine serioasă față de munca pe care o facem”, a conchis premierul.

Bărbatul de 65 de ani a murit vineri, 20 septembrie, în jurul orei 20, în timp ce ambulanței i-a luat peste 40 minute ca să ajungă la el. Potrivit raportului ministerului Sănătății, cazul a fost preluat de Serviciul 112 la ora 20 și 13 minute. Ambulanța a pornit însă abia peste 32 de minute și 10 secunde și a ajuns la pacient în 9 minute și 19 secunde, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus