În cadrul summitului, prim-miniștrii Republicii Moldova, Georgiei, Ucrainei și vicepremierul Azerbaidjanului și-au reconfirmat angajamentul de consolidare a eforturilor în depășirea provocărilor economice, sociale și politice şi în asigurarea securităţii şi stabilităţii în regiune.
Premierul Republicii Moldova a menționat că organizația GUAM reprezintă o platformă eficientă de cooperare regională și un mecanism util în soluţionarea problemelor cu care se confruntă țările-membre. „Sunt ferm convins că procesul de cooperare în cadrul GUAM va avea un impact pozitiv asupra eforturilor noastre de realizare a obiectivelor comune pentru consolidarea democraţiei, dezvoltarea economiei şi a comerţului dintre statele membre”, a menționat șeful Executivului de la Chișinău.
Pavel Filip a reiterat importanța consolidării eforturilor pentru depășirea conflictelor înghețate în spațiul GUAM, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale ale statelor membre ale Organizației. În acest scop, urmează a fi promovat proiectul Rezoluției privind conflictele înghețate în spațiul GUAM și impactul acestora asupra păcii, securității și dezvoltării în cadrul Adunării Generale ONU. În context, Pavel Filip a exprimat recunoștință țărilor GUAM pentru susținerea Rezoluției privind retragerea forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova. „A fost un gest de solidaritate, care putea fi arătat doar de prietenii Republicii Moldova. Aprobarea acestei rezoluții este o dovadă în plus că doar unindu-ne eforturile, inclusiv prin colaborarea în cadrul GUAM, putem face ca vocea noastră să fie auzită la nivel internațional. ”, a subliniat premierul Republicii Moldova.
Printre reușitele cooperării în cadrul Organizației a fost evidențiată dezvoltarea transportului internațional în perimetrul coridorului GUAM, precum și dezvoltarea coridorului de transport GUAM. De asemenea, s-a vorbit despre posibilitatea eliminării tarifelor la roaming între țările membre ale Organizației. A fost accentuată și importanța finalizării și punerii în aplicare a Zonei de Liber Schimb în spațiul GUAM.
Determinarea fermă de a continua cooperarea în cadrul GUAM a fost reiterată prin semnarea declarației comune a reuniunii și a protocolului de colaborare în domeniul vamal. Protocolul semnat prevede intensificarea schimbului de informații privind mărfurile transportate pe cale aeriană pentru combaterea mai eficientă a fraudelor vamale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.10.2018Republica Moldova, care deține în acest an președinția GUAM, a găzduit astăzi reuniunea șefilor de Guverne ai statelor membre GUAM
Comentarii (0)