În contextul deflagrației care a avut loc în seara zilei de 6 octombrie, în jurul orelor 22:42, la un bloc din sectorul Râșcani al capitalei, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a convocat o ședință cu reprezentanții Agenției pentru Supraveghere Tehnică, Union Fenosa, Termoelectrica și reponsabilii de domeniul construcții din cadrul primăriei și Ministerului Economiei și Infrastructurii. Ministrul a dispus crearea de urgență a grupului de lucru format din specialiști în domeniu.
Acesta urmează să examineze impactul deflagrației asupra stării tehnice și posibilitatea exploatării în continuare a blocului locativ afectat, din bulevardul Moscovei, 11/5, mun. Chișinău. În urma lucrărilor, Grupul va prezenta un Act de examinare preliminară și Actul de examinare finală cu elaborarea propunerilor beneficiarilor blocului locativ afectat, privind gravitatea cazului, deteriorarea elementelor portante, posibilitate exploatării în continuare și întreprinderea măsurilor de urgență pentru evitarea degradării construcției și concluzii pentru reabilitare.
De asemenea, a fost creat în regim de urgență un grup de lucru responsabil de analiza situației în domeniul furnizării, alimentării și utilizării gazelor petroliere lichefiate. Grupul, format din reprezentanții MEI, AST, ANRE, va avea sarcina să identifice întreg spectrul de probleme în domeniul furnizării, alimentării și utilizării gazelor lichefiate petroliere și sa vină cu propuneri de ajustare a cadrului normativ pentru a asigura inofensivitatea proceselor pe întreg circuitul economic al acestui produs, precum și a crește nivelul de responsabilitate pentru nerespectarea legislației în acest domeniu.
“Este foarte important să înțelegem în cel mai scurt timp, dacă apartamentele rămase intacte nu sunt în pericol de a se prăbuși și pot fi exploatate. În cazul în care etajele afectate pot fi izolate, trebuie să fie reluată în cel mai scurt timp alimentarea cu energie electrică și asigurată alimentarea cu energie termică odată cu începerea sezonului de încălzire”, a menționat ministrul.
Totodată, ministrul a cerut angajaților instituțiilor din subordine să reducă la maxim timpul de reacție în situația excepțională creată, anunță un comunicat al Ministerului Economiei.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.10.2018A fost creat de urgență grupul de lucru care va efectua expertiza tehnică a blocului afectat de deflagrație
Comentarii (0)