Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
09.10.2018

Doi membri ai Comisiei de doctorat reținuți, în urma operațiunii efectuate de către procurorii și ofițerii anticorupție, la Universitatea de Stat din Moldova

Astăzi, procurorii anticorupție și ofițerii CNA au efectuat percheziții în biroul decanului Facultății de drept din cadrul Universității de Stat din Moldova, precum și la oficiul și domiciliul unui conducător al tezelor de doctorat, într-o cauză penală pornită pe faptul săvârșirii infracțiunilor de corupere pasivă și activă.

Conform materialelor cauzei, un doctor habilitat în drept și conducător de doctorat, care este și avocat,  fiind membru al comisiei de susținere publică a tezelor de doctorat, instituite în cadrul Universității de Stat din Moldova, ar fi oferit decanului Facultății de drept a USM, în luna august curent, în mai multe tranșe, mijloace bănești ce nu i se cuvin.  Membrul Comisiei de doctorat ar fi acționat în interesul a doi studenți doctoranzi, dar și în interes propriu, deoarece urma să fie evaluat satisfăcător de către Consiliul Științific, dar și remunerat pentru desfășurarea calitativă a activității de conducător de doctorat. Decanul facultății, în schimbul banilor, urma să faciliteze susținerea tezelor de doctorat de către cei doi doctoranzi.

În urma descinderilor efectuate pe parcursul zilei de astăzi, procurorii și ofițerii anticorupție au ridicat mijloace tehnice, purtători de informație și mai multe teze de doctorat. Au fost reținuți decanul Facultății de drept al USM, precum și coordonatorul de doctorat implicați în caz. Aceștia au fost escortați la sediul CNA pentru audieri, anunță un comunicat al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus