Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.10.2018

Delegația Republicii Moldova a participat la cea de-a V-a reuniune a Comitetului de Asociere, în configurația Comerț, Republica Moldova – Uniunea Europeană

Delegația Republicii Moldova a participat la cea de-a V-a reuniune a Comitetului de Asociere, în configurația Comerț, Republica Moldova – Uniunea Europeană

Delegația Republicii Moldova, condusă de Iuliana Drăgălin, Secretar de Stat în domeniul infrastructurii calității și cooperării internaționale, al Ministerului Economiei și Infrastructurii,  a participat la cea de-a V-a reuniune a Comitetului de Asociere, în configurația Comerț, Republica Moldova – Uniunea Europeană și la ședința Subcomitetului pentru Indicații Geografice, care s-a desfășurat în perioada 18 - 19 octombrie, la Bruxelles.

Iuliana Drăgălin a menționat că urmare a solicitării Republicii Moldova, reprezentanții UE au examinat solicitarea de majorare a contingentelor tarifare la export. În acest context, Comisia Europeană va continua negocierile pe marginea acestui subiect.

Secretarul de Stat a specificat că reuniunile Comitetului de Asociere în configurația comerț, se organizează anual şi are ca obiectiv discutarea și analiza celor mai importante progrese, precum şi provocări, în implementarea componentei DCFTA din cadrul Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. În acest context,delegația țării noastre a prezentat principalele realizări în implementarea angajamentelor ce derivă din Acordul de Asociere pe dimensiunea comerțului exterior, achizițiilor publice, infrastructurii calității și supravegherii pieții, proprietății intelectuale, energetică și domeniul serviciilor. Cu referire la comerțul exterior, delegația țării noastre a menționat că în anul 2017, exporturile produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene au atins o valoare de 1,59  miliarde dolari SUA, reprezentând 65,85% din totalul exporturilor Republicii Moldova. Uniunea Europeană fiind principalul partener comercial al țării.

În final, părțile au reiterat necesitatea menținerii unei bune funcționări a DCFTA prin impulsionarea relațiilor comerciale, depășirea provocărilor în procesul de funcționare a businessului și utilizarea celor mai bune practici de dezvoltare. Totodată, reprezentanții Republicii Moldova au reiterat solicitarea de a examina posibilitatea măririi contigentelor tarifare, precum și operarea modificărilor în lista produselor care fac obiectul unui mecanism împotriva eludării prin mărirea cotelor pentru produsele cu o capacitate înaltă de producere și export.

Din delegația Republicii Moldova au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Băncii Naționale a Moldovei, Consiliului Concurenței, Serviciului Vamal, Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Agenției de Investiții. Din delegația Comisiei Europene au participat specialiști din domeniul comerțului, relațiilor internaționale, domeniului vamal, agriculturii, proprietății intelectuale, dar și reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Delegația Europeană a fost condusă de Petros SOURMELIS, Șeful Unității responsabile de relațiile comerciale bilaterale cu Federația Rusă, CSI, Ucraina, Balcanii de Vest, EFTA, EEA și Turcia din cadrul Comisiei Europene, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii..

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus