Executorii judecătorești vor fi obligați să ridice mijloacele de transport declarate în căutare, în termen de trei zile lucrătoare, de la momentul comunicării reţinerii de către organele afacerilor interne. În ședința de astăzi, deputații au votat, în lectură finală, modificarea unor acte legislative în acest sens.
Astfel, mijloacele de transport sunt declarate în căutare de executorul judecătoresc prin emiterea unei încheieri. În acest temei, posesorul mijlocului de transport poate fi înlăturat de la conducere de către colaboratorii organului afacerilor interne, iar acesta poate fi reţinut pe un termen de până la trei zile lucrătoare. La expirarea căruia mijlocul de transport este restituit proprietarului sau posesorului legal după caz.
Totodată, executorii judecătorești vor remite imediat în adresa organului afacerilor interne încheierea de ridicare a măsurilor de asigurare a executării.
Autorii menționează că mijloacele de transport reţinute la solicitarea executorilor judecătoreşti staţionează perioade îndelungate, fără a fi întreprinse acțiuni în privinţa acestora. Pe parcursul anului 2017, în temeiul încheierilor judecătoreşti, Poliţia de Frontieră a reţinut 1360 de mijloace de transport, paza şi integritatea cărora a fost asigurată de către personalul acesteia.
Noile reglementări mai prevăd că executorul judecătoresc va avea dreptul să solicite şi să primească, gratuit pe suport de hârtie şi în regim on-line din partea autorităţilor, informaţii relevante pentru procedura de executare, doar dacă nu deține acces la sistemul informațional care conține aceste date. În prezent, nu există asemenea condiție.
Proiectul a fost votat de 74 de deputați din cei prezenți la ședință, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
25.10.2018Executorii judecătorești, obligați să ridice mijloacele de transport declarate în căutare, în termen de 3 zile lucrătoare
Comentarii (0)