Secretarul de Stat Daniela Morari a participat la Forumului de reflecţie al Parteneriatului Estic cu genericul ”Politicile Parteneriatului Estic: perspectiva unui nou deceniu de provocări”. În cadrul acestuia au fost abordate şi subiecte cu privire la rolul Parteneriatului Estic în arhitectura de securitate a Uniunii Europene, provocările şi perspectivele relaţiilor comunităţii europene cu partenerii estici în ajunul celebrării a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic în anul 2019.
În discursul său Daniela Morari a subliniat că „asemenea reuniuni reprezintă o oportunitate excelentă pentru un dialog cât mai eficient între guverne, reprezentanți ai ONG-urilor și experți cu privire la viitorul Parteneriatului estic în contextul actual al afacerilor europene”.
Secretarul de stat a reiterat angajamentul Republicii Moldova faţă de această iniţiativă, considerată strategică de ţara noastră, dar şi necesitatea unei noi abordări după 2020 care să-i asigure o evoluţie ascendentă.
Potrivit MAEIE, Daniela Morari a participat și la o masă rotundă cu genericul – „Unitate și dezbinare în Europa: noi abordări pentru cooperarea și integrarea europeană”, în care a prezentat viziunea din regiune asupra cooperării țărilor Europei de Est și din Balcanii de Vest cu partenerii europeni în contextul noilor provocări regionale.
Evenimentele sunt organizate în cadrul Preşedinţiei austriece a Consiliului Uniunii Europene şi reunesc experţi internaţionali, reprezentanţi cheie ai instituţiilor regionale guvernamentale şi neguvernamentale pentru a discuta politica Parteneriatului Estic în actualul context european.
Forumul de reflecţie al Parteneriatului Estic este o iniţiativă lansată la Minsk în anul 2017 de o reţea paneuropeană de think tank-uri, printre care „Centrul Austro-francez de Rapprochement în Europa”, Institutul Francez pentru Relații Internaționale, Institutul Austriac pentru Politici Europene şi de Securitate, Institutul Internațional pentru Pace etc. cu scopul de a promova o reflecţie incluzivă asupra Parteneriatului Estic şi de a încuraja sinergiile între instituţiile de cercetare şi administraţiile naţionale şi europene. Cel de-al treilea Forum de reflecţie al Parteneriatului Estic este planificat pentru toamna anului 2019 la Chişinău.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.10.2018Secretarul de stat, Daniela Morari, a participat la Forumul de Reflecţie al PaE la Viena
Comentarii (0)